Medicii de familie (SNMF & FNPMF) au trimis o scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei

Medicii de familie (SNMF & FNPMF) au trimis o scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei

Data ultimei actualizari: 04/01/2018

In atentia Domnului Presedinte al Romaniei, Klaus Werner Johannis,
In atentia Doamnei Consilier Prezidential, dr. Diana Loreta Paun,

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), organizatii reprezentative la nivel national ale medicilor de familie din Romania, va aducem la cunostinta faptul ca medicii de familie sunt in conflict deschis cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si cu Ministerul Sanatatii (MS) pentru probleme profesionale si financiare si ca exista posibilitatea ca de la 1 ianuarie 2018 sa nu mai poata fi asigurata Asistenta Medicala Primara in Sistemul de Asigurari Sociale de Sanatate prin nesemnarea actelor aditionale la Contractul-Cadru actual, prelungit pana la 31 martie 2018.

SNMF si FNPMF au incercat in nenumarate situatii sa explice nevoia unor modificari legislative importante pentru functionarea optima a cabinetelor, pentru evitarea imputarilor abuzive si pentru exercitarea fireasca a profesiei, dar si nevoia de finantare a asistentei medicale primare printr-o alocare financiara echilibrata in sistemul de sanatate.

Dorim sa atragem atentia ca facem parte din sistemul public de sanatate, ca si colegii nostri din spitalele publice, din ambulatorul integrat de specialitate. Plata serviciilor medicale se face tot din FNUASS si este impusa de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Ministerul Sanatatii (MS) prin Hotarare de Guvern.

Intrucat in urma numeroaselor intalniri de la nivelul la CNAS si MS nu s-au obtinut modificarile necesare, majoritatea fiind promisiuni pe termen lung, intrucat Bugetul de stat pe 2018 se afla la Dumneavoastra spre aprobare, dorim sa va supunem atentiei cateva aspecte privind finantarea Asistentei medicale primare, unul dintre motivele nemultumirilor noastre:

Desi bugetul pentru asistenta medicala primara (AMP) va creste cu circa 16% in 2018 fata de 2017, ponderea pe care o va avea Asistenta medicala primara va ramane la 5,8% din FNUASS total, in conditiile in care reprezentam aproape o tremie din medicii din sistemul public de sanatate, avem angajate minim 15.000 de asistente, dar si alt personal, ne acoperim absolut toate cheltuielile cabinetelor legate de chirii, redevente, utilitati, medicamente, logistica informatica etc. Majoritatea costurilor au ca referinta pretul in euro (inclusiv pentru chirii si utilitati).

Aceasta crestere nu acopera nicicum costurile de functionare ale cabinetelor de medicina de familie si nici venituri corespunzatoare medicilor si asistentelor, comparabile macar cu cele din ambulatoriul integrat de specialitate (care sunt asimilati bugetarilor), desi sursa finantarii este tot FNUASS. Mentionam ca nici in anii precedenti medicina de familie nu a putut beneficia de cresteri ale veniturilor personalului, asa cum s-a intamplat totusi in sistemul bugetar.

Mai mult, dupa 6 ani de functionare a Centrelor de permanenta la niste tarife care nu acopereau costurile acestora, a fost trimisa spre publicare in Monitorul Oficial o Ordonanta de Urgenta prin care tarifele pentru aceste Centre urmeaza aproape sa se tripleze. Dar sumele necesare bugetarii acestei hotarari nu se regasesc in buget!

Cand s-a construit bugetul pentru AMP, s-a luat in calcul suma de 60 milioane lei, atat cat era alocat pana la aceasta OUG. Prin aplicarea acestei Ordonante, costurile vor ajunge la peste 200 milioane lei, bani care nu au fost luati in calcul la stabilirea bugetului in AMP.

Avem temerea ca, pentru aplicarea acestei OUG, suma sa nu vina de la Ministerul Sanatatii, nefiind prevazuti in fila de buget, ci din bugetul pentru AMP sau sa nu se poata aplica prevederile acestei ordonante mult asteptate.

In situatia in care banii vin din FNUASS (ceea ce ar fi contrar legii, caci Centrele de permanenta se bugeteaza de la Ministerul Sanatatii, ca Ambulanta sau UPU) bugetul pentru contractele pe care le avem cu CNAS va scadea substantial! In situatia in care nu vor fi aceste cresteri de la MS pentru Centrele de permanenta, nu se va mai aplica OUG.

Pentru toate cele mentionate, apelam la dumneavoastra sa ne sprijiniti in cresterea bugetului in Asistenta Medicala Primara, precum si pentru bugetarea Centrelor de permanenta pentru ca in anul 2018 cabinetele noastre sa poata functiona.

Vicepresedinte FNPMF                                                 Presedinte SNMF
Dr.  Marina Pircalabu                                                  Dr. Rodica Tanasescu