DETOXIFIEREA DE TOAMNA – CATEVA RETETE DELICIOASE

DETOXIFIEREA DE TOAMNA – CATEVA RETETE DELICIOASE

supaDespre obiceiul „tomnatic”

Cu totii ne gandim ca primavara ar fi cel mai indicat sezon pentru a ne face curatenie nu doar in casa, ci si in organism, pentru a ne spori imunitatea. Cat se poate de fals, dupa unii nutritionisti. De fapt, chiar toamna ar fi cea mai indicata fiindca ne-am pregati astfel in mod eficace pentru lunile racoroase si geroase care urmeaza.

Potrivit nutritionistei Jolene Hart, o detoxifiere de toamna bine realizata ar trebui sa se concentreze asupra plamanilor si intestinului gros fiindca, in ambele variante de medicina (alopata si homeopata), aceste organe sunt strans legate de piele si afectiuni respiratorii, precum: astm, eczema, prurit si/sau piele uscata; afectiuni comune in lunile reci.

Pentru a sprijini plamanii si intestinul gros, Hart va recomanda sa va moderati in consumul de: zahar, faina, lactate si alcool. Toate acestea pentru a va proteja mucoasa stomacala de acizi grasi si alte bacterii daunatoare. Iar, tot din punct de vedere al unei respiratii mai bune, caile respiratorii pot fi mai bine aparate prin consumarea de schinduf/sfindoc sub forma de ceai.

In copturi, ar fi indicat, de asemeni, sa folositi scortisoara, nucsoara si/sau usturoi. Fac foarte bine cailor respiratorii, dar si intestinelor. Pe deasupra, aromele pe care le emana sunt ametitoare.

Despre sucurile recomandate, am putea vorbi aici despre cele cu pulpa, mai ales. Celelalte, stim cu totii, sunt destul de pline de conservanti. Astfel, la micul dejun, este recomandat sa consumati sucuri din fructe proaspete, precum: struguri, mere, sfecla, frunze verzi si un pic de lamaie; nu exagerati cu citricele!

Iata o reteta de suc delicios pentru toamna:

  • 1 sfecla de marime medie
  • 1 mar mai mare
  • 3 ridichi
  • 1 masura de frunze proaspete de kale

Ca metoda de preparare, se depun toate ingredientele intr-un pasator sau blender si se continua cu stoarcerea sau amestecarea acestora.

Postul NU este necesar!

Din punct de vedere nutrionistic, postul poate parea irelevant, mai ales daca va orientati catre mancaruri usoare, sezonale, care sunt tolerate de catre intestin si stomac. Astfel, lucrati catre curatirea d-voastra organic- spirituala. Cu alte cuvinte, nu va trebuie decat: cereale integrale si radacini de legume gatite usor, piureuri de fructe si legume, si sucuri din acestea, pregatite pe loc si chiar de catre d-voastra.

Chiar daca sunteti carnivori, acum ar fi momentul ca sa scapati de proteinele si grasimile in exces din organism, si sa va opriti asupra mancarurilor din plante si legume, si alte fructe. Condimentele isi au, si ele, rostul lor, ajutandu-va la o mai buna digestie, dar si la o respiratie imbunatatita.

In acest sens, alte recomandari autumnale si cu adevarat exotice, din „spectrul” supelor, de aceasta data, ar fi:

Supa thailandeza de dovleac

Din punct de vedere aromatic si estetic, aceasta supa va ofera o particica din spiritul traditional al bucatariei asiatice, de tip fusion, cu puterea clasica a condimentelor acesteia – cocos, curry, ghimbir si cilantro -, dar intr-o formula optima unei detoxifieri reale a sistemului digestiv, in vreme ce puteti sa si scapati de cateva kilograme in plus.

Timpul de preparare este de 35 de minute, respectiv pentru coacerea legumelor proaspete, si de 25 pentru fierberea lor.

Pentru prepararea acestei supe va trebuie:

  • 2 linguri de ulei vegetal
  • 2 lingurite de pulbere de curry
  • 1 dovleac decojit, egrenat si taiat in doua bucati (aproximativ volumul a 6 cani)
  • 1 lingura de radacina de ghimbir proaspat taiata
  • 3 masuri de supa organica de pui (eventual, „Swanson”)
  • 1 masura de crema de cocos
  • 3 linguri de frunze proaspete de cilantro

Modul de coacere:

Incalziti cuptorul la aproximativ 220 de grade Celsius, amestecati uleiul si curry-ul intr-un vas mare, adaugati piureul de dovleac si cateva cepe, apoi amestecati pentru glazurare si imprastiati legumele pe o tigaie de 17 pe 11. Coaceti legumele timp de 25 de minute pana ce devin auriu – brune si amestecati ocazional. Incalziti amestecul intr-o tigaie si scadeti focul, dar asigurati-va ca a fost adus la punctul de fierbere.

Modul de fierbere:

Reduceti focul la minimum si fierbeti legumele timp de 20 de minute, pana ce devin foarte moi. Apoi, transferati o treime din legumele preparate intr-un blender sau pasator si procesati-le pana ce devin o pasta. Turnati amestecul intr-un vas mare si repetati inca de doua ori toata operatiunea. La final, inapoiati continutul pasat si facut piure in tigaie, dati la foc mai mare si fierbeti amestecul.

Asezonati dupa gust cu cilantro.

Supa de dovleac cu salvie

Ingrediente:

  • 1 lingura de ulei vegetal
  • 2 1/2 linguri de dovleac, curatat si egrenat, si taiat in cuburi de jumatate de centimetru
  • 2 mere de marime medie, fara miez si taiate felii
  • 1 ceapa mare, feliata
  • 1 lingura de zahar
  • 1 lingurita de coriandru
  • 1/4 lingurita de piper cayenne
  • 3 masuri de supa organica de pui
  • 1 lingura de unt
  • 12 frunze proaspete de salvie

Modul de fierbere:

Incalziti uleiul intr-o vas separat, la foc mediu, adaugati-i dovleac, mere si ceapa, si fierbeti pana ce amestecul devine destul de moale. Apoi, amestecati-l in zahar, coriandru si piper cayenne. Faceti asta pentru doua minute. Adaugati la toate putin bors si incalziti amestecul pana la punctul de fierbere. Totul trebuie gatit timp de 10 minute la foc mic pana ce devine moale.

Turnati piureul de dovleac intr-un robot de bucatarie folosind o spumiera. Si, la fel, amestecati pana ce totul devine o pasta fina, dar adaugand suficient lichid ca sa conferiti preparatului consistenta unei supe, cel putin.

Modul de coacere:

Incalziti untul intr-o tigaie mica, adaugati salvie si prajiti-o pana ce devine crocanta. Pe urma, luati salvia si asezati-o pe servete de hartie, dar pastrati untul in tigaie.

De servit, puteti servi supa in 4 boluri, amestecati cu putin unt de salvie si garnisite cu frunze prajite de salvie.

Supa de dovleac oparit

  • 2 linguri de ulei de masline
  • 2 lingurite de scortisoara
  • 3/4 masuri de ceapa tocata
  • 1/2 masuri de morcov tocat
  • 1/4 masuri de telina
  • 2 linguri de ghimbir proaspat tocat
  • 1 lingura de usturoi tocat
  • 425 de grame de dovleac
  • 3 1/2 masuri de bors sarac in sodiu
  • piper si sare proaspata, dupa gust
  • salvie proaspata ca garnitura
  • smantana saraca in grasimi (garnitura optionala)

Pentru sote:

Intr-o oala medie, incalziti 2 linguri de ulei de masline deasupra unui foc mediu. Dupa ce s-a incalzit la maxim, adaugati scortisoara, ceapa, morcovi, telina, ghimbir si usturoi. Faceti sote, amestecand uneori, respectiv pana ce capata o tenta caramelizata, adica vreme de 3 – 4 minute.

Pentru supa:

Adaugati dovleacul la conserva, amestacandu-l cu legumele si borsul de pui, si lasati-le sa fiarba. Dati focul mai mic si fierbeti supa 15 – 20 de minute sau pana ce legumele sunt cu adevarat moi.

La final, asezonati cu sare si piper, dupa gust, si garnisiti cu salvie proaspata plus o lingura de smantana saraca in grasimi. Dar aceasta garnisire cu produse lactate este optionala.

Silviu Marin

19927

Alte articole despre Sanatate

14