De ce te minte

De ce te minte

Un parinte accepta greu minciuna propriului copil. Și totusi, ce e de facut daca descoperi ca adolescentul iti ascunde adevarul?

Copilul care te tinea de mana pe strada creste vazand cu ochii. Devine tot mai independent, petrece din ce in ce mai mult timp cu prietenii si mai putin cu voi… Iar intr-o buna zi afli ca te-a mintit. Nu intelegi cum el, care a fost mereu atat de cuminte si ascultator, a ajuns sa te minta.

Brusc realizezi ca, de ceva vreme, nu prea mai vrea sa fie alintat si pupat pe crestet – si, de altfel, nici nu prea mai poti sa o faci, fiindca e mai inalt decat tine. Nu-i mai plac nici cerealele cu lapte, are opinii pe care si le sustine cu fermitate, pe un ton ridicat, stie orice mai bine decat tine si are reactii pe care nu le intelegi. Iar acum minte.

De ce a recurs la ascunderea adevarului

Dupa ce primul soc trece si ai discutat cu el despre cele intamplate, realizezi ca parca nu e chiar atat de grav cum ti s-a parut initial. Poate iti amintesti chiar ca si tu i-ai mintit pe ai tai la un moment dat, cand erai de varsta lui, fara sa ai sentimente de culpabilitate prea mari.Realizezi ca adolescentul tau trece printr-o perioada de schimbari importante si ireversibile, pe care nu le puteti controla – nici tu, nici el.

Și totusi, apare o intrebare esentiala: care este limita dintre o minciuna nevinovata si una grava, care ar putea ascunde, de pilda, ca are un anturaj nepotrivit, ca a inceput sa consume alcool sau chiar droguri? Și: ar fi bine sau nu sa il pedepsesti? Psihologii spun ca un bun inceput pentru a solutiona problema si a nu-i permite sa afecteze grav relatia dintre voi este sa intelegi de ce a mintit.

Unii adolescenti o fac din teama de a nu fi certati sau pentru ca nu vor sa isi asume consecintele faptelor lor. Altii pentru a se sustrage de la indeplinirea unor obligatii. Multi dintre ei mint din teama de a nu fi refuzati, pentru a nu dezamagi sau, pur si simplu, pentru ca le e frica de reactia parintilor si de faptul ca acestia ar putea deveni intruzivi.

Sunt adolescenti care recurg la minciuna doar pentru a contesta autoritatea parintilor, in timp ce altii o vor face din nevoia de a crea o alta realitate, mai atragatoare pentru ei. Sau doar pentru a atrage atentia. În unele cazuri, dorinta de autonomie il determina pe adolescent sa se indeparteze de parinti, iar el recurge la minciuna pentru a-si crea un spatiu al libertatii proprii.

Ce e de facut

Atunci cand parintele descopera o minciuna a adolescentului, in loc sa reactioneze cu indignare si furie, ar fi mai constructiv sa faca efortul de a afla si a intelege ce motive sau ce nevoi se afla in spatele acestor minciuni. Îi este frica de reactia sau de dezamagirea ta? Se confrunta cu dificultati la scoala, pe care incearca sa le ascunda ca tu sa nu te ingrijorezi? Cauta mai multa libertate? Întelegerea motivului pentru care adolescentul a mintit deschide calea spre dialog si spre o abordare constructiva a acestei probleme.

În perioada adolescentei, minciuna nu este, prin urmare, un comportament anormal – cu conditia ca el sa ramana ocazional. În cazul in care minciunile sunt frecvente sau adolescentul le foloseste pentru a manipula si a obtine avantaje necuvenite, este cazul sa ne ingrijoram. Poate fi un semnal ca adolescentul parcurge o perioada dificila sau chiar semnul unui dezechilibru mai profund, care necesita ajutorul unui specialist.

Sfatul specialistului

Florentina Bocai, psihoterapeut cu competente in psihoterapia adolescentilor si a adultilor, www. florentinabocai.ro

Adolescentul se descopera si se cunoaste diferit in aceasta etapa a vietii.  Cautarile, framantarile, castigarea unui nou statut prin trecerea  din rolul de copil  spre rolul de adult, nevoia de independenta, toate reprezinta schimbari ce  uneori pot  duce la conflict  intre generatii. Exista intotdeauna in spatele comportamentului o motivatie emotionala. Observati care este cauza ce determina comportamentul distructiv al copilului.

Întrebati-va cu  atentie: Ce scop sau ce recompensa urmareste? (Care este motivatia care sta in spatele comportamentului?) Sunt etape in viata  mai greu de trecut, dar, prin intelegere si sustinere, putem  gasi impreuna solutii constructive. Pedeapsa este agresiva, pentru ca este oferita cu autoritate si va descuraja, limita si agresa copilul,oferindu-i  impresia ca, oricum ar proceda, niciodata nu va fi destul de bun.

Se va simti neincrezator in fortele sale. Pedeapsa il invata doar ca ,,nu trebuie sa faca”, insa nu va intelege ,,de ce nu trebuie”. Încurajati-l chiar si atunci cand a gresit si pozitia dvs. il va ajuta sa aiba sentimente pozitive fata de el insusi si sa gaseasca alternative de comportament. Țineti minte: Respectati-va copilul si el se va simti incurajat si sustinut!