De ce nu inţelegem iubirea şi ii respingem pe cei care nu ne seamana?

De ce nu inţelegem iubirea şi ii respingem pe cei care nu ne seamana?

Iubirea ne schimba viaţa in mod radical. Cu toatea astea, ii primim in vieţile noastre pe cei plini de viaţa şi de perspective, dar nu ne pasa de cei care au probleme de orice natura sau de cei ce ne pot incurca planurile.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, oamenii ii resping pe cei care nu sunt „perfecţi”, indiferent daca aceasta caracteristica se refera la planul fizic, material sau social.

“De multe ori afirmam ca iubim, dar ce iubim cu adevarat? Persoana respectiva sau imaginea noastra despre cum ar trebui sa fie acea persoana ca sa merite iubirea noastra? Ce anume din noi ne face sa hotaram daca o persoana merita sau nu sa fie iubita de noi? Ce ne determina sa facem asta? Ipocrizia sau frica? Frica de a nu ne molipsi cumva de suferinţa celuilalt, teama de a nu trebui sa facem ceva pentru celalalt, mai ales frica de societate şi de critica ei, frica de a nu fi „in randul lumii”, pentru ca aşa ne-au spus parinţii noştri, sa nu-i facem de ras … frica de noi inşine intr-o relaţie in care ni se pare ca dam ceva din noi, pentru ca aparent e mai simplu doar sa luam, frica de a ne pierde libertatea, frica de a fi noi inşine şi de a ne asuma ceea ce simţim şi de a fi responsabili unici pentru viaţa noastra? Toate acestea şi probabil chiar mai mult, deoarece am invaţat sa ne ascundem in spatele lui „aşa trebuie/aşa nu” pentru a nu fi nevoie sa ne asumam responsabilitaţi”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

Legatura dintre frica şi iubire

În acelaşi timp, specialistul este de parere ca evitarea asumarii responsabilitaţii pentru ceea ce suntem, simţim şi gandim, duce inevitabil la suferinţa; iar acest lucru se intampla deoarece tot ceea ce daruim este exact ceea ce primim in schimb, ipocrizie, frica, evitare, judecata – lucruri care nu au cum sa ne aduca implinirea. De aceea, este importanta conştientizarea a ceea ce daruim pentru a primi ceea ce ne dorim.

“Frica este opusul iubirii! Noi alegem daca „iubirea” pe care o daruim este condiţionata de diverse cutume sociale şi educaţionale, noi alegem „patul lui Procust” dupa care ne construim fericirea şi, nu in ultimul rand, noi alegem sa fim prizonierii unei gandiri de masa sau sa fim liberi”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cat de toxica poate fi iubirea condiţionata?

“Cel care iubeşte condiţionat este o persoana care nu se iubeşte pe sine, care are stima de sine scazuta, un fel de vampir care se hraneşte cu tot ce poate primi de la cei din jurul sau: beneficii morale (confort afectiv), sexuale, materiale (bani, obiecte), poziţii sociale, etc., o persoana care foloseşte iubirea ca pe o arma, care de regula inoculeaza frica de a fi parasit şi de a fi singur. Daca nu conştientizam ca iubim condiţionat, putem ramane toata viaţa dependenţi afectiv, emoţional, sexual şi material de orice persoana care ne poate satisface aceste nevoi”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum ajungem la dragostea necondiţionata?

Iubirea necondiţionata este cea mai pura forma de iubire, pentru ca transcende orice graniţe, nu are nevoie de aprobare sau de adoraţie, daruie fara sa ceara şi fara sa aştepte recompense, accepta ceea ce partenerul/a alege sa faca sau sa fie. “Iubirea necondiţionata nu raneşte, nu cauzeaza durere sau suferinţa, nu minte, nu trişeaza, nu comanda, nu e confuza sau manipulatoare, nu are bariere şi convenţii sociale sau personale, nu se teme de nici o judecata, ea pur şi simplu exista.

Da, iubirea necondiţionata exista şi in plan real, nu este doar o abstracţiune, iar un prim exemplu este iubirea necondiţionata a mamei pentru copilul sau. Aceasta matrice, daca este bine interiorizata inca din copilarie, poate fi transpusa oricand şi in relaţiile de cuplu şi insuflata partenerului, care altminteri a fost educat sa iubeasca numai condiţionat”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.